Ziua Culturii Naţionale marcată şi la Luduş

Primăria oraşului Luduş şi Casa de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu” a organizat duminică, 15 ianuarie 2017, de la ora 15,45, o depunere de jerbe de flori la bustul Poetului Naţional Mihai Eminescu.

La ora 16,00, în sala mare a Casei de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu”, a fost susţinută prelegerea „Însemnătatea Zilei Culturii Naţionale”, a doamnei prof. dr.  Mirela Cozma de la Liceul Tehnologic Nr. 1 Luduş.

 

 

Expunerea a fost  urmată de două lansări de carte: „Unirea de la 1918 reflectată în paginile ziarului „Unirea”, de la Blaj”, autor preot doctor Sorin Valer Russuprezentată de prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, de la Universitatea „Petru Maior”, din Târgu Mureş şi „Un ţipăt de păun”, autor actorul, regizorul de teatru şi televiziune Eugen Todoran, din Bucureşti, fiu al oraşului Luduş, prezentată de prof. Mircea Gheborean.

 

 

Momentul artistic al zilei a fost susţinut de elevi ai Liceului Tehnologic Nr. 1 Luduş, de artiştii Nicuşor Silaghi, la vioară, Teodor Molnar, contrabas, Dănuţ Zăhan, acordeon şi Adrian Sărmăşan, cantautor, din Cluj Napoca.

 

 

Întregul program l-a avut ca moderator pe domnul Mihai Naşca şi a fost înregistrat de Televiziunea Tîrgu Mureş.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

“Goana după fluturi” de Bogdan Amaru, pe scena Casei de Cultură “Pompeiu Hărăşteanu” din Luduş

Protopopiatul Ortodox Luduş, în colaborare cu Primăria,  Casa de Cultură “Pompeiu Hărăşteanu” şi Liceul Tehnologic Luduş a organizat, sâmbătă, 14

Close