URMĂRIT INTERNAȚIONAL, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI

Polițiștii din Bistrița, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autoritățile din Germania pe numele unui român, sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor din culpă conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.

La data de 11 octombrie , poliţiştii de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistruița-Năsăud au depistat un bărbat, de 27 de ani, din comuna Dumitra, care era urmărit internațional.

Pe numele celui în cauză, autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului, fapte comise în noaptea de 5 martie 2016, în localitatea Buttelborn.

Pentru depistarea bărbatului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cel în cauză a fost prezentat Curţii de Apel Cluj, care a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, pentru demararea procedurilor în vederea predării către autoritățile germane.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Trafic deviat in zona Beclean

În orasul de pe Somes la întersecţia dintre linia CF 418 Dej-Beclean şi DJ172A Beclean-Chiochiş, circulaţia va fi blocată ca

Close