Trofeul “ELLA KOVACS” 2016, la Luduş

Ella Kovacs, multiplă campioană în probele de alergări, atletă care a triumfat în Europa şi în lume, a revenit, la fel ca în anii trecuţi, în oraşul în care şi-a început prestigioasa carieră sportivă.

La ediţia a XII-a a Trofeului “ELLA KOVACS” la cros au participat peste o sută de sportivi, componenţi ai cinci cluburi afiliate la Federaţia Română de Atletism, echipe venite din oraşe transilvănene cu tradiţie în acest sport şi elevi de la opt şcoli din oraş şi din judeţ.

Alături de organizatori, profesori de sport sau colegi ai Ellei, a fost prezent şi primarul luduşean Cristian Moldovan şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ovidiu Dancu. Competiţia a fost organizată de Atletic Club Sportin Luduş, prin Denis Bordan şi Emil Alecu Stan, cu sprijinul Primăriei şi a Consiliului Judeţean Mureş. Poliţia oraşului Luduş, prin serviciul rutier a asigurat buna desfăşurare a probelor de alergare, iar Jandarmeria a asigurat liniştea şi ordinea publică.

 

14657313_1129990147085439_1318895032502430231_n

 

Probele şi categoriile de participare au fost:
Cursa I – 800 m copile III şi copii III
Cursa II – 1500 m copile I şi copile lI
Cursa III – 1500 m copii I şi copii ÎI
Cursa IV – 3000 m junioare şi juniori III, II şi I.

 

14494846_1129991337085320_2039684314036837145_n

 

S-a acordat Trofeul “ELLA KOVACS”, premii în bani, diplome şi medalii pentru fiecare câştigător în parte al cursei la care a concurat, premii, medalii şi diplome pentru locurile 2 şi 3 precum şi diplome pentru locurile 4 – 6.

Organizatorii au considerat că a fost cel mai bun prilej de încurajare a sportivilor luduşeni şi de promovare a sportului în oraşul Luduş. Trofeul “ELLA KOVACS” s-a desfăşurat pe străzile din vecinătatea Sălii de Sport a oraşului Luduş şi pe pista de alergare din Piaţa Centrală, cu startul, sosirea şi festivitatea de premiere în faţa Sălii de Sport luduşene.

La festivitatea de premiere, Ella Kovacs a declarat: „Sunt fericită atunci când ajung la Luduş. Competiţia a fost foarte reuşită, felicitări organizatorilor”.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Florin Urcan, locul 2 pe lista PNL Mureş, pentru un nou mandat în Camera Deputaţilor

Listele PNL Mureş pentru Senat şi Camera Deputaţilor, decise de primarii PNL mureşeni Biroul Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal...

Close