Seară britanică la Sinagoga Bistrita: Răzvan Suma (violoncel) si Rebeca Omordia (pian)

Turneul naţional “Seară britanică” îl readuce pe scenele din România pe violoncelistul Răzvan Suma, într-un turneu naţional în care va evolua alături de pianista Rebeca Omordia.

Cei doi muzicieni vor susţine un concert şi la Sinagoga din Bistriţa, în 14 mai, de la ora 19.00.

Publicul din Bistriţa are şansa de a veni în contact cu un repertoriu foarte rar cântat pe scenele româneşti, cu o muzică “altfel”, marcată, ca şi umorul englezesc, de un tip special de seninătate, dublată de un ascuţit simţ al observaţiei, care merge adeseori direct către inima ascultătorului.

Proiectul naţional “Seară britanică” a fost gândit în aceeaşi idee în care, începând din 2011, Răzvan Suma a susţinut o serie de turnee naţionale solo în cadrul proiectului “Vă place…?”, un prilej nu doar de lărgire a orizonturilor muzicale, ci şi de împărtăşire a unor trăiri autentice, puse sub semnul excelenţei artistice.

Artiştii dedică seria acestor concerte unei cauze caritabile. De 25 de ani, Hospice Casa Speranţei există în România pentru a oferi sprijin gratuit copiilor şi adulţilor cu boli incurabile. Pentru că ştim cât de mare este nevoia de servicii de îngrijire paliativă, ne alaturăm demersurilor Hospice şi îi îndemnăm pe spectatorii şi prietenii noştri să se implice alături de noi, prin donaţii, redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit sau orice altă formă de susţinere a acestei cauze (www.hospice.ro).

Program muzical:

Frederick Delius: Romance
J. Ireland: Sonata pentru violoncel şi pian în sol minor (Moderato e sostenuto / Poco largamente / Con moto e marcato)
Ian Venables: Elegy pentru violoncel şi pian, op. 2
Robert Matthew Walker: Fast Music, op. 158
William Lloyd Webber: Nocturne
S. Coleridge-Taylor: Variaţiuni în si minor
Edward Elgar: Salut d’amour, op. 12
Frank Bridge: Scherzetto

Coproducător: Radio România
Proiect cofinanţat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

INFORMARE METEOROLOGICA FARA COD – instabilitate atmosfericã accentuatã, ploi însemnate cantitativ

În intervalul 13 May 2017, ora 10:00 -> 14 May 2017, ora 21:00, în cea mai mare parte a ţãrii

Close