S-a semnat declaratia de intentie între orașul Bistrița și orașul chinez Zhangjiajie

In Sala mare de ședințe a Primăriei municipiului Bistrița s-a semnat Declarația de intenție privind stabilirea de relații de prietenie și a încheierii oficiale a unui parteneriat între orașul Bistrița și orașul chinez Zhangjiajie.

La eveniment au participat : delegația chineză condusă de viceprimarul orașului chinez Zhangjiajie – doamna Zou Jufang, primarul orașului Bistrița – domnul Ovidiu Crețu, viceprimarul Cristian Niculae, viceprimarul Gelu Muthi, prefectul de Bistrita – Nasaud Ovidiu Frent.

”Ne exprimăm dorința de a promova și dezvolta contacte în domeniile educației și culturii, sportului și turismului, social și economic, pentru dezvoltarea durabilă a relațiilor dintre cele două administrații locale, între cetățenii, întreprinderile, organizațiile și asociațiile orașelor noastre. Obiectivul nsotru comun este acela de a ne cunoaște reciproc mai bine în vederea încheierii oficiale a unei relații de prietenie între orașe, având convingerea că facem totul pentru binele orașelor pe care le reprezentăm”, se arată în Declarația de intenție.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

INFORMARE METEOROLOGICA FARA COD – instabilitate atmosfericã accentuatã şi disconfort termic

În intervalul 12 Jul 2017, ora 12:00 -> 13 Jul 2017, ora 23:00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosfericã...

Close