Raport de activitate sesiunea a VI-a -2015 – dep. Mircea Irimie

Sinteza activităţii parlamentare în cifre, din 2012 şi până în prezent:

– Luări de cuvânt:

70 (în 39 şedinţe)

– Declaraţii politice:

60 

– Propuneri legislative

78 (din care 9 promulgate legi)

 

 

– Întrebari şi interpelari:

79

 

În cea de-a VI-a sesiune parlamentară a anului 2015, pe perioada 01 septembrie 2015 şi până în prezent, am realizat următoarele:

– Am sprijinit conducerea Spitalului Municipal Turda în vederea angajării întregii sume de 4,5 milioane lei (45 miliarde lei vechi) obţinute de la Ministerul Sănătăţii pentru realizarea lucrărilor de modernizare a unităţii spitaliceşti. Totodată în baza documentelor justificative puse la dispoziţie de Spitalul Municipal Turda, am efectuat un nou demers privind susţinerea financiară din partea Ministerului Sănătăţii cu suma de 7 milioane lei (70 miliarde lei vechi).

– Am participat alături de foştii miniştri Daniel Constantin (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), Sorin Cîmpeanu (Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice) şi Gabriela Szabo (Ministerul Tineretului şi Sportului), la aniversarea a 145 de ani de existenţă a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca (USAMV), la inaugurarea Bibliotecii Centrale a USAMV şi la festivităţile de decernare a titlului de Profesor Honoris Causa, actualului premier, d-nul Dacian Cioloş.

– Ministrul Educaţiei la acea vreme, d-nul Sorin Cîmpeanu, a răspuns pozitiv invitaţiei lansate, de a lua pulsul problemelor cu care se confruntă învăţământul pre-universitar turdean astfel în luna octombrie a anului trecut, am efectuat alături de domnia sa vizite la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Colegiul Emil Negruţiu, Colegiul Tehnic Turda, Şcoala Generală Ioan Opriş, Şcoala Generală Simion Balint din com. Sănduleşti, Gradiniţa din Copăceni şi nu în ultimul rând întâlnirea cu conducerea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Turda.

– La solicitarea Părintelui duhovnic Ilie şi a Maicii Stareţe a Mănăstirii Mihai Vodă, am avut o întalnire comună cu Înaltpreasfinţitul Andrei la Mitropolia Clujului, unde am primit documentele necesare pentru realizarea unui demers spre Secretariatul de Stat pentru Culte, respectiv către Preşedintele Secretariatului, d-nul Victor Opaschi, privind finanţarea lucrărilor de pictură de la Mănăstirea Mihai Vodă, demers a cărui finalitate a fost alocarea sumei de 90.000 de lei destinaţi continuării lucrărilor.

– Am avut bucuria şi satisfacţia ca după 2 ani de muncă, întâlniri şi dezbateri cu dieteticieni, cadre universitare şi reprezentanţi ai Asociaţiei Dieteticienilor din România şi Asociaţiei Române de Nutriţie şi Dietetică, în data de 7 octombrie 2015, propunerea mea legislativă armonizată cu propunerea colegului meu, deputatul Florin Buicu, privind reglementarea profesiei de dietetician să treacă de votul final al Camerei Deputaţilor astfel încât profesia de dietetician a fost reglementată ca profesie liberală.

– În calitate de vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor şi de iniţiator al Propunerii Legislative privind reglementarea profesiei de Dietetician, am acordat un interviu Revistei Politici de Sănătate şi în aceeaşi calitate am avut deosebita onoare de a lua cuvântul în deschiderea Conferinţei Naţionale “Nutriţia-Medicina Viitorului”.

– Am efectuat demersuri repetate la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, d-lui Adrian Sanda, privind rezolvarea greutăţilor şi nevoilor cu care se confruntă revoluţionarii turdeni. Am participat la Conferinţa Blocului Naţional al Revoluţionarilor (BNR) – 1989 pe zona Ardeal care s-a desfășurat in 10 octombrie 2015, la Turda.

– Fără falsă modestie, am marea bucurie şi mândria de a fi obţinut pentru Municipiul Turda, statutul de ORAŞ MARTIR. Dacă în ziua de 22 Decembrie 2015, Ziua Revoluţiei Române din ’89, proiectul de lege pe care l-am iniţiat a primit votul Parlamentului, în data de 18 ianuarie 2016, Preşedintele României, d-nul Klaus Iohannis, a promulgat legea care recunoaşte jertfa, sacrificiul şi eroismul turdenilor în Revoluţia Română din Decembrie ’89.

– Am participat la dezbateri publice de interes naţional şi local, la conferinţe regionale precum “Transilvania-Izvorul de apă al României” şi “Gestionarea deşeurilor în judeţul Cluj”, organizate de Clujul Elitelor şi Valorilor alături de Cluj Manifest.

– Ca de fiecare dată am răspuns cu mare bucurie la orice acţiune menită să promoveze spiritualitatea autentică românescă, valorile tradiţionale, portul naţional şi folclorul popular. Astfel am participat la sărbătoarea Fiii Satului din comunele Mihai Viteazul, Ceanu-Mare, Aiton, Tureni, Sănduleşti şi Urca, la Zilele Municipiului Turda, la Balul Elitelor şi Valorilor reprezentative ale muzicii şi jocului popular, organizat la Turda de către instructorul de jocuri populare, Vasile Baciu şi la inaugurarea Casei de Cultură din com. Mihai Viteazul.

Ca în fiecare an, am răspuns “prezent” invitaţiei de a participa la festivităţile de absolvire a elevilor de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, Turda şi a Şcolii Postliceale Henri Coandă.

– Cu mare drag, am fost alături de Părintele Dorin Sas la lansarea volumului “Mărturisiri de taină” şi alături de tânărul poet turdean, Călin Pop la lansarea celui de-al doilea volum de versuri “Îngerul cu aripi mov”.

Ca în fiecare an, am răspuns cu bucurie invitaţiei de a participa la Slujba Liturgică oficiată cu ocazia sărbătoririi hramului Mănăstirii “Schimbarea la Faţă” din comuna Petreşti, a hramului Mănăstirii “Mihai Vodă” care îi are ca ocrotitori pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi la ceremoniile de comemorare a morţii marelui Voievod Mihai Viteazul, de la Mănăstirea “Mihai Vodă” din Turda.

– Am fost nelipsit de la momentele artistice prilejuite de aniversarea a 166 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu, care s-au desfasurat în Sala de Festivităţi a Primăriei Turda.

– Am participat la Parastasul oficiat în cinstea marelui român Ion Raţiu şi am depus coroane la mormântul domniei sale.

– Am participat la numeroase emisiuni locale şi judeţene de Radio şi Televiziune, din dorinţa de a fi cât mai conectat la problemele cetăţenilor astfel încat soluţionarea şi rezolvarea acestor lipsuri şi neajunsuri să se regăsească în conţinutul unei propuneri legislative, a unei întrebări sau interpelări.

Dacă a fost mult sau puţin, hotărâţi dumneavoastră! Am încercat să dau curs fiecărei invitaţii, să fiu aproape de toţi cetăţenii indiferent de funcţie sau statut social, să reprezint cu cinste comunitatea din care fac parte, să fiu cât mai aproape de dumneavoastră, să solutionez o parte din problemele şi nevoile cu care ne confruntăm.

Mă onoreaza peste măsura aprecierile şi încrederea pe care mi le acordaţi şi vă asigur în continuare de sinceritatea şi onestitatea declaraţiilor mele publice, a acţiunilor şi demersurilor politice. Ele au ca unic scop, împlinirea unor aspiraţii comune: un oraş curat, civilizat şi prosper, un climat de siguranţă şi şansă pentru fiecare dintre noi.

 

Deputat ALDE de Turda,

Mircea Vicenţiu Irimie

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

SPCLEP Turda – Valabilitatea actelor de identitate

Având în vedere obligativitatea fiecărui cetăţean român de a deţine un act de identitate valabil, Serviciul Public Comunitar Local de

Close