Polițiștii bistrițeni au desfășurat acțiuni pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în urma cărora au constatat și aplicat 63 de sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de aproximativ 155 000 lei

La data de 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Rutier și Serviciului de Ordine Publică, au acționat pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, efectuând filtre rutiere, controale şi verificări de specialitate la unităţi comerciale de pe raza întregului județ.

În cadrul acțiunii a fost oprită în trafic, pentru control, o autoutilitară, care transporta cantitatea de 11,15 mc de material lemnos, fără a deține documente legale.

Conducătorul autoutilitarei a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010-privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, respectiv Legii 132/2017- privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, cu amenzi, în valoare totală de 11000 lei. Totodată, a fost luată măsura confiscării atât a materialului lemnos, cât și a autoutilitarei în cauză.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate în total 63 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 154 900 lei și a fost confiscat numerar în sumă totală de 7 358 lei.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

ANM AVERTIZARE METEOROLOGICÃ FARA COD – rãcire a vremii, intensificãri temporare ale vântului

În intervalul 21 Sep 2017, ora 10:00 -> 22 Sep 2017, ora 20:00, vremea va continua sã se rãceascã în

Close