Poliţia bistrițeană a luat toate măsurile pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică pe durata desfăşurării serbărilor Bistriței Medievale

În perioada 23-25 iunie 2017, în municipiul Bistrița s-au desfășurat Serbările Bistriței Medievale, ocazie cu care polițiștii de ordine publică și cei rutieri au acționat suplimentar, pentru siguranța cetățenilor.

Ca urmare a activităților desfășurate, pe parcursul celor trei zile nu au fost înregistrate evenimente negative.

De asemenea, la nivel județean, polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Serviciului de Ordine Publică au desfășurat activități cu caracter preventiv, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Cu această ocazie, au fost aplicate 688 de sancţiuni contravenționale, majoritatea ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a sancțiunilor este de 218.172 lei.

Față de 28 conducători auto, polițiștii au luat măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Sărbătoarea folclorică „De Sânpetru” la Rebra

CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD si PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL REBRA organizează Sărbătoarea folclorică „De Sânpetru" la...

Close