Pestera Tausoare din Muntii Rodnei unica in lume

Prin intermediul unui proiect cu finanțare europeană, ce a durat doi ani și jumătate, cercetători români și francezi  au descoperit la Tăușoare elemente unice în lume.
Peștera Tăușoare din Munții Rodnei face parte dintr-un proiect unic: descoperirea caracteristicilor ultimului interglaciar, ce s-a petrecut acum 125.000 de ani.

“Avem lucruri unice pe glob, avem bilele de Tăuşoare care sunt mai rare decât operele lui Constantin Brâncuşi. Avem mirabilit care nu poat fi văzut în alte parte. Avem bogăţii unice din punct de vedere ştiinţific”, mărturisește custodele peşterii, Crin Theodorescu.

Din acest proiect mai fac parte încă două peșteri din România și patru din Franța. Aceste șapte monumente ale naturii vor fi monitorizate și evaluate, pentru a stabili starea actuală de precipitare în subteranul peșterilor.
Peștera Tăușoare se află în sud-vestul Munților Rodnei, la altitudinea de 1.000 de metri și este cunoscută ca fiind cea mai lungă peșteră din Carpații Orientali. Galeriile sale, care se întind pe o suprafață de 17.000 de metri, adăpostesc un mineral unic în România, „Mirabilitul”. De asemenea, aici se află cea mai mare concentrare de formațiuni de ghips din țară.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Demagogie şi dezinformare PSD

Grupul de consilieri ai PNL Bistriţa, specifică faptul că, în şedinta Consiliului Local al municipiului Bistriţa din data de 24.02.2016...

Close