NE JUCĂM, ÎNVĂȚĂM, NE PREGĂTIM PENTRU O VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!

Ziua Internaţională a Copilului a fost marcată de poliţia bistriţeană printr-o serie de activități destinate celor mici, printre care și un ”Marș al Preșcolarului Informat.”

Miercuri, 31 mai a.c., polițiștii de prevenire, relații publice, cei de la rutieră și cei de ordine publică au desfășurat activități de informare și recreative, în Parcul Municipal Bistrița, pentru cei mai mici participanți la traficul rutier.

Astfel că, peste 400 de preșcolari, din șase grădinițe, toate din municipiul Bistrița, au participat la activitățile dedicate lor, în contextul Zilei Internaționale a Copilului. Toate grădinițele participante au fost implicate și în proiectul de informare a preșcolarilor pentru prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor: ”Preșcolarul informat, pregătit pentru o lume mai bună!”

În cadrul proiectului, cei mici au confecționat, împreună cu educatoarele, mini- pancarte cu semnele de circulație învățate la orele de educație rutieră.

Activitatea a debutat cu expoziția motocicletei de poliție și a autospecialelor de la ordine publică și rutieră. Toate au fost luate cu asalt de către cei mici, favorită fiind totuși, motocicleta.

Expoziția a fost urmată de un concurs de desene pe asfalt cu tema ”Respectăm regulile de circulație”, cântecele și jocuri pentru cei mici. La finalul activităților, toți copiii au fost răsplătiți cu baloane, bomboane și diplome de participare.

Plecarea copiilor din parc a fost organizată sub forma unui marș al semnelor de circulație învățate împreună cu polițiștii.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației

La data de 31 mai a.c., pe DJ 154, în localitatea Șieu, un autoturism condus de un bărbat, de 31...

Close