Mesajul primarului Municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, la final de an

“Dragii mei, ne pregătim să pășim în noul an, plini de speranță și optimism. Privim spre anul care a trecut, cu bune sau mai puțin bune și mergem mai departe mai înțelepți. Anul 2016 a fost un an plin de provocări și realizări. Vreau să mulțumesc din nou turdenilor și să le spun că sunt onorat că m-au desemnat să-i reprezint. Împreună suntem o forță! Tot ce am realizat până acum, am realizat cu sprijinul vostru, al comunității.

În acest scurt timp care a trecut de când am devenit primar al Municipiului Turda, am reușit să rezolvăm chestiuni extrem de importante: am început asfaltarea străzilor, am făcut demersurile în urma cărora Băile Turda au primit statutul de Stațiune Balneoclimatică, am reușit să obținem o finanțare guvernamentală pentru construirea unei săli polivalente de 3000 de locuri, am comandat planul de mobilitate urbană prin care vom putea moderniza infrastructura și transportul public din bani europeni și strategia de dezvoltare a orașului care va constitui fundamentul viitoarelor finanțări. Spitalul Municipal are acum o conducere cu o viziune modernă, care va produce schimbări pentru ca turdenii să beneficieze de o nouă abordare a actului medical. Am pus bazele unei cooperari între primărie și marile companii private, din țară sau din străinătate, conștienți fiind că mediul de afaceri este un factor extrem de important în dezvoltarea oricărui oraș. Am reabilitat creșele, am deschis un cabinet stomatologic nou nouț la Colegiul Național Mihai Viteazu și am pregătit o nouă serie de proiecte pentru a îmbunătăți calitatea învățământului.  De asemenea, am arătat o grijă sporită față de mediu. Am inaugurat primele pubele subterane, am derulat proiecte de ecologizare, igienizare. Spațiile verzi ale orașului vor putea fi acum preluate și amenajate de firme private. Toate aceste acțiuni au menirea de a educa și de a face din Turda un oraș mai curat, mai frumos, unde cetățenii vor deveni mai responsabili în ceea ce privește grija față de mediu și de comunitatea în care trăiesc. Sportul turdean se bucură acum de o susținere semnificativă din partea municipalității și mă mândresc cu echipele noastre. Handbalul, fotbalul, înotul, dansul sportiv sau șahul sunt câteva dintre sporturile care duc numele Turzii departe. Am susținut de asemenea cultura, am adus artiști valoroși pe scena Teatrului Aureliu Manea sau în diverse spectacole. Am creat două branduri care vor deveni o tradiție a orașului nostru și anume: Zilele Municipiului Turda și Târgul de Crăciun Turda.

Lista mai poate continua, dar mai presus de toate acestea, sunt fericit că am putut să fiu aproape de oameni. În tot acest timp, am participat la sute de evenimente și am fost în mijlocul cetățenilor. Vreau să îi ascult, să știe că sunt aproape de ei și că problemele lor nu sunt ignorate, ci dimpotrivă, sunt tratate cu maximă seriozitate. Am fost în acest timp aproape de copii, am premiat excelența, le-am facut bucurii și îi asigur că orașul în care vor crește va deveni tot mai bun!

Aștept cu încredere noul an, aștept să continuăm tot ce am început, cu aceeași determinare și bunăvoință ca până acum! Să fim mai buni și să ne deschidem sufletele pentru a primi lumină, liniște și fericire.

 

Sărbători Fericite! La mulți ani!

 

Cristian Octavian Matei,

Primarul Municipiului Turda

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Manifestări în memoria eroilor REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN 22 DECEMBRIE 1989 la Turda

În data de 22.12.2016 , între orele 10.00-11.00, în fața monumentului eroilor aflat în fața Primăriei Municipiului Turda, P-ța 1

Close