Mesajul domnului Primar Tudor Ştefănie îndreptat către Înaltpreasfinţia Sa Andrei Andreicuţ

Aniversarea zilei de naştere a Înaltpreasfinţiei Sale Andrei Andreicuţ îmi oferă prilejul să îi transmit urările personale de sănătate, având credinţa că prin harul cu care a fost înzestrat, binecuvântează rânduirea credincioşilor şi nu numai.

Pentru întreaga activitate ecumenică, pastorală, academică şi publicistică întreprinsă, pentru scrierile care ajută generaţiile prezente şi viitoare să se îndrepte mai mult spre Biserică şi învăţăturile pe care Aceasta le oferă, precum şi pentru păstorirea Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, îi transmit tradiţionalul:

 

“La mulţi ani!

           

Primarul Municipiului Turda,

TUDOR ŞTEFĂNIE

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Zeci de metri cubi de material lemnos, confiscați de polițiști

La data de 21 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj

Close