Jandarmii bistriţeni s-au aflat miercuri în mijlocul cetătenilor, în Parcul din zona centrală a oraşului Beclean!

”Săptămâna Jandarmeriei bistriţene” a continuat miercuri, 29 martie a.c., de la ora 12.00, cu un nou Punct de Informare organizat în oraşul Beclean.

Timp de câteva ore, cetăţenii de toate vârstele au vizitat zona în care s-au aflat jandarmii iar cei mai tineri au probat pe rând căştile şi vestele antiglonţ, materialele din dotarea jandarmilor şi au petrecut câteva momente pe atv-ul Jandarmeriei montane sau în maşina de intervenţie a oamenilor legii.

Nu au lipsit nici exerciţiile demonstrative organizate cu Sacha, Dona sau Zara, acestea fiind unele din cele mai gustate momente pregătite pentru vizitatori. Ziua Jandarmeriei Române va fi sărbătorită la Bistriţa luni 3 aprilie, de la ora 12.00, pe pietonalul Liviu Rebreanu, moment care constituie punctul culminant al activităţilor premergătoare organizate cu acest prilej.

Astfel, la împlinirea a 167 de ani de la înfiinţarea acestei arme, va fi organizat un ceremonial militar specific, vor fi expuse tehnica şi autovehiculele aflate în dotarea inspectoratului şi vor fi organizate exerciţii demonstrative atractive destinate publicului larg.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Padurea Lions de la Budești se extinde

În urmă cu 2 ani, Lions Club Bistrița a demarat proiectul Pădurea Lions, în parteneriat cu Tășuleasa Social, plantând 2...

Close