Ioan Tintean: Există un blocaj la nivelul deconcentratelor toată lumea stă și așteaptă

In sedinta Comitetului Executiv Național s-a stabilit o moţiune de cenzură împotriva guvernului Grindeanu şi excluderea premierului din partid.

Ioan Tintean presedintele ALDE Bistrita – Nasaud a declarat intr-o conferinta de presa ca in sedinta Biroului Politic National s-a stabilit ca miniștrii ALDE să-și depună demisia în mod solidar cu miniștrii din PSD insa în viitorul guvern mergem cu aceiași miniștrii pe care îi avem și facem aceleași propuneri” si a adugat ca Domnul Grindeanu a trimis în Parlament pentru dezbatere o serie de proiecte de legi care, după ce le-a băgat în Parlament sunt ori bianuale sau anuale ori semestriale, în cel mai fericit caz. Există un blocaj la nivelul deconcentratelor toată lumea stă și așteaptă” a mai spus Tintean.

La randul sau purtatorul de cuvant al partidului prof. Ionel Tompa a declarata ca „Alianța își asumă eșecuri. Până acum nu a vorbit nimeni despre neîmpliniri. Toată lumea prezenta numai partea plină a paharului. Eu zic că ăsta este chiar un pas înainte, chiar dacă nouă ni se pare curios ca o alianță să își asume neîmplinirile”.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Festivalul Național al Fanfarelor, ediția a VIII-a 24-25 iunie 2017, Rodna

CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL RODNA si ASOCIAȚIA CULTURALĂ „FANFARA RODNA" va invita...

Close