În perioada 01-05 iunie, peste 600 de poliţişti bistriţeni vor fi în stradă și vor acționa pentru prevenirea evenimentelor neplăcute, protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și salvarea de vieți

Astfel, cu ocazia minivacanţei prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Copilului, precum şi a Rusaliilor, în perioada 1-5 iunie a.c., 677 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice.

În medie zilnic, vor acționa peste 130 de polițiști, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, instituindu-se de asemenea dispozitive mixte de ordine și siguranță publică şi în zona lăcașurilor de cult.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi autospeciale dotate cu aparate radar.

Pentru a petrece în linişte şi siguranţă minivacanța de Ziua Internaţională a Copilului şi de Rusalii, Poliţia Bistriţeană recomandă să aveţi în vedere câteva măsuri de autoprotecţie:

• spuneţi numai persoanelor de încredere când plecaţi de acasă pentru petrecerea minivacanţei;
• rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa;
• închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
• nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi;
• lăsaţi o lumină aprinsă, eventual un bec cu senzor de mişcare, sau un radio pornit în locuinţă, acestea pot deruta eventuali musafiri nepoftiţi.
Pe perioada sejurului:
• când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel;
• evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare;
• nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu îi lăsaţi să meargă singuri la cumpărături;
• banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului;
• dacă mergeţi la plajă sau la picnic, nu vă lăsaţi bunurile nesupravegheate;
• nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau celor cunoscuţi ocazional;
• deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocări;
• evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate.
Dacă hotărâţi să petreceţi minivacanţa în străinătate:
• interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective – informaţii puse la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Externe – www.mae.ro;
· verificaţi valabilitatea paşaportului sau a cărţii de identitate;
•  interesaţi-vă de moneda de schimb a ţării de destinaţie şi efectuaţi schimbul valutar înainte de plecare. În cazul în care moneda naţională este greu de achiziţionat, puteţi efectua schimbul valutar în euro sau dolari.
•  dacă urmează să călătoriţi cu avionul, pe eticheta bagajelor dumneavoastră treceţi-vă doar numele şi numărul de telefon (nu şi adresa);
• manifestaţi prudenţă în alegerea agenţiei de turism de la care urmează să achiziţionaţi biletele pentru sejurul mult visat. Nu vă lăsaţi atraşi de preţurile tentante, întrucât ofertele “generoase” pot fi înşelătoare!
Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

În situaţia deplasării în minivacanţă cu autoturismul:
• atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile;
• obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, lap-top-uri, camere foto/video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi;
• nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante;
• parcaţi pe cât posibil în locuri special amenajate şi iluminate;
• manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Bărbat, de 40 ani, reținut de polițiști pentru comiterea unui furt calificat

La data de 30 mai a.c., în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii

Close