Împădurire la Gledin

10.000 puieți au fost plantați sâmbătă la marginea comunei Monor, în cadrul unei ample acțiuni de împădurire, la care au participat 80 membri ai organizațiilor politice de tineret din Bistrița-Năsăud.

În cadrul acțiunii a fost împădurită cu puieți de gorun o suprafață de aproape 3 hectare. ”Înarmați” cu lopeți și hârlețe, membrii organizațiilor de tineret ale Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal, Partidului Mișcarea Populară, Alianței Liberalilor și Democraților, Partidului Ecologist Român, Uniunii Democrate Maghiare din România și Uniunii Naționale pentru Progresul României au lucrat 4 ore pentru a umple terenul din Gledin cu puieți.

La împădurire au participat reprezentații Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, printre care și comisarul-șef Cristian Niculae. Un sprijin important am avut și din partea Primăriei Monor și a Parohiei Ortodoxe Gledin.

Acțiunea de împădurire face parte din ”Acordul pentru mediul înconjurător” semnat în 2015 de către liderii organizațiilor politice de tinere din județul nostru. În cadrul aceluiași pact, anul trecut au fost adunați 1.000 saci cu deșeuri de pe malurile râului Bistrița.

Acordul pentru mediu a fost încheiat pentru o perioadă de 5 ani și se va continua cu acțiuni de ecologizare și împădurire.

mai multe poze AICI

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

S-a desemnat candidatul PNL la Nasaud

Partidul Naţional Liberal, organizaţia Năsăud a luat act de decizia domnului Găitan Niculai de a renunţa la funcţia de copreşedinte

Close