Headlineri UNTOLD 2016

AFROJACK SI HARDWELL printre headlinerii celui mai bun festival din Europa – UNTOLD
Cunoscuții DJ olandezi care fac furori în lumea muzicii electronice ajung anul acesta la UNTOLD, desemnat recent cel mai bun festival din Europa.

După legendarul Tiesto, AFROJACK, câștigător al unui premiu Grammy și HARDWELL, headliner la cele mai mari festivaluri din lume, completează lista celor 5 regi ai genului electronic-dance-music care vor ajunge anul acesta la cea de-a doua ediție a festivalului UNTOLD. Fanii UNTOLD sunt cei care i-au încoronat și i-au pus pe lista celor mai doriți artiști pentru cele patru zile de festival din acest an.

AFROJACK – pentru prima dată în România!

Nick van de Wall cunoscut după numele sau de scenă AFROJACK are 29 de ani și vine pentru prima dată în România. Artistul olandez este producător muzical dar și DJ. Mai mult acesta este câștigător al unui Premiu Grammy. AFROJACK este cunoscut și pentru colaborările cu renumiți artiști internaționali cum ar fi David Guetta, Sia, Nicky Minaj, Pitbull, rapperul Ne-Yo și Beyonce.

HARDWELL – locul 1 mondial!

HARDWELL pe numele său real Robbert van de Corput, este mereu printre  headlineri la cele mai mari festivaluri din lume. HARDWELL a fost desemnat în anii 2013 și 2014, de revista DJ Magazine locul 1 în lume, iar la cei 28 de ani a colaborat cu Tiesto și rapperul Jason Derulo. Recent, DJ-ul olandez a anunțat pe pagina lui oficială că a încheiat un proiect muzical alături de AFROJACK.  Când  doi dintre cei mai buni DJ ai lumii își unesc imaginația nu poate să iasă decât un hit. Piesa Hollywood va fi lansată în curând, iar la vară o veți putea auzi live pe scena UNTOLD.

5.000 DE ABONAMENTE DISPONIBILE LA DOAR 300 DE LEI + TAXE

La trei luni de la punerea în vânzare a abonamentelor, 26.000 au fost deja cumpărate de fanii UNTOLD. Până pe 31 ianuarie, de pe site-ul  www.untoldfestival.com  mai pot fi achiziționate abonamente la prețul de 300 lei + taxe, în limita totală a 5.000 de bucăți. Odată cu epuizarea lor, se va trece la un alt prag de preț. Ulterior vor fi disponibile și bilete de o zi, însă numărul lor va fi limitat.
UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scena vor urca peste 150 de artiști inernaționali de renume.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

„Drumul cânepii” – expoziţie de fotografie etnografică

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic „Poarta de su’ Feleac”, instituţii publice...

Close