Gabriel Lazany: Intregul personal va avea obligația să poarte la vedere un ecuson pe care va apărea numele, prenumele, profesia și secția pe care își desfășoară activitatea

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a beneficiat în ultimii ani de investiții majore în infrastructură și echipamente medicale, investiții care au transformat spitalul într-un punct de referință între spitalele publice din România.

Pentru că ne dorim să devenim un punct de referință și din punct de vedere al îngrijirilor medicale, din data de 10 august întregul personal va avea obligația să poarte la vedere un ecuson pe care va apărea numele, prenumele, profesia și secția pe care își desfășoară activitatea. Acest lucru va permite pacienților și aparținătorilor să știe cu cine stau de vorbă și împotriva cui să-și îndrepte eventualele mulțumiri sau nemulțumiri.

Deoarece în ultima perioadă am stat de vorbă cu foarte multe persoane care și-au exprimat unele nemulțumiri legate de comportamentul personalului medical, în special de asistenții medicali și personalul auxiliar (infirmiere și îngrijiroare de curățenie), niciuna nu a putut să indice numele persoanei care a provocat nemulțumirea. Consider că persoanele care ocupă profesiile medicale sunt onorabile, trebuie respectate, ele la rândul lor având obligația să ofere respect, iar generalizarea nu face decât să jignească pe cei care își desfășoară activitatea cu cinste și responsabilitate.

Pentru a ne putea corecta eventualele deficiențe în activitatea de îngrijire medicală, vă rugăm ca orice sugestie sau sesizare să fie făcută în scris, punctual și nominal, și să ne fie transmisă în una din următoarele modalități:

– depunere directă la secretariatul spitalului;
– fax: 0263 231404;
– e-mail: spital.bistrita@gmail.com

P.S.: Se acceptă și scrisori de mulțumire, pe care le vom transmite împreună cu felicitările noastre celor în cauză.

Gabriel Lazany (director interimar – Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita-Nasaud)

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Lucile Nicolas, Michel Vinay şi flaşneta sa vă aşteaptă!

Cei de vârsta mea şi poate mai tineri, îşi amintesc de flaşneta care trecea pe străzile Bistriţei, cu papagalul şi

Close