Fuziunea prin absorbtie a UNPR si PMP a fost validata

Congresul extraordinar al Partidului Mișcarea Populară, care s- a desfășurat miercuri la Palatul Parlamentului în prezența a peste 2.200 de delegați, a validat fuziunea prin absorbție cu Uniunea Națională pentru Progresul României.

În cadrul Congresului s-a modifica și Statutul PMP în vederea măririi numărului de membri ai conducerii centrale cu o funcție de președinte executiv și două de prim-vicepreședinte.

După Congresul extraordinar al formațiunii lui Traian Băsescu, peste 400 de delegați ai UNPR s-au alătura reuniunii PMP pentru validarea comună a fuziunii.

Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost reprezentat de două delegaţii din partea PMP 15 delegati , respectiv UNPR 4 delegati , conduse de Ionuţ Simionca, respectiv Constantin Alexandru, toţi cei prezenţi votând în unanimitate pentru fuziunea celor două formaţiuni politice.

“În momentul de față avem, la nivel național, cei doi președinți executivi, avem doi prim-vicepreședinți, până luni domnul Steriu îi va desemna și pe ceilalți doi, structurile în teritoriu fuzionează strict pe baza rezultatelor din alegeri, adică acolo unde organizația județeană de la UNPR a obținut un scor mai bun are președinția organizației, acolo unde a obținut PMP are PMP președinția. Cel mai mare obiectiv pe care îl avem la Parlament este să avem grup pentru a putea fi reprezentați în secțiile de votare la alegerile din decembrie”, a menționat preşedintele Ionuţ Simionca citându-l pe preşedintele noului Partid Mişcarea Populară, Traian Băsescu.

BIROUL DE PRESĂ PARTIDUL MISCAREA POPULARA BISTRITA-NASAUD

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Examenul pentru ocuparea posturilor vacante din învățământ

Din cei 481 candidați admiși pentru proba scrisă, 363 s-au prezentat la concursul de titularizare. Au fost înregistrați 63 absenți...

Close