Exerciţiu trimestrial pentru gestionarea unor situaţii de urgenţă la o fermă de bovine din localitatea Şieu Odorhei

Miercuri, 29 martie, în localitatea Şieu Odorhei, începând cu ora 11:00, a avut loc un exercițiu tactic de cooperare cu forțe și mijloace în teren, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Bistriţa” al județului Bistriţa – Năsăud, pentru gestionarea unor situații de urgență produse la o fermă de bovine din localitatea Şieu Odorhei.

Scenariul exerciţiului a cuprins mai multe situaţii de urgenţă (incendiu puternic, accident cu victimă încarcerată, poluare accidentală cu purin şi posibilitatea apariţiei unei epizooti), cu implicarea mai multor structuri cu atribuţii în aceste situaţii, astfel că s-a impus aplicarea Planului Roşu de Intervenţie, prin mobilizarea echipajelor specializate de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud, C.L.S.U. Șieu Odorhei, Garda de Mediu Bistriţa – Năsăud, S.G.A. Bistriţa-Năsăud, Direcţia Sanitar Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa – Năsăud, precum şi personalul fermei în cauză.

Exercițiul a avut ca obiective generale: pregătirea psihologică a personalului operatorului economic pentru cunoașterea modului de comportare pe timpul acțiunilor de intervenție și salvare-evacuare în situațiile create; verificarea concepției de acțiune stabilită prin planul organizării și desfășurării exercițiului; verificarea modului de funcționare a tehnicii de intervenție și a gradului de dotare cu mijloace de protecție și de stingere pentru astfel de situații; verificarea modului de organizare pentru coordonarea acțiunilor de salvare și evacuare a personalului obiectivului afectat; verificarea modului de organizare a cooperării între forțele participante la derularea exercițiului și stabilirea căilor de perfecționare a acestei activități.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

PERCHEZIŢII LA PERSOANE CERCETATE PENTRU FALSIFICĂRI DE VALORI ŞI TRAFIC DE DROGURI DE RISC

Doi bărbați din Bistrița au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de şantaj, deţinere de instrumente în...

Close