Exercitiu tactic – Tribuna galeriei echipei oaspete evacuată de jandarmi pe timpul unei partide de handbal la Sala Polivalentă

Peste 30 de jandarmi au participat joi, 7 septembrie a.c., la o activitate de pregătire specifică înainte de începerea competiţiilor sportive din noul sezon. Acţiunea s-a desfășurat la Sala Polivalentă din municipiul Bistriţa şi a avut ca temă modul de acţiune al jandarmilor pentru restabilirea ordinii și siguranței publice într-o sală de sport sau arenă sportivă.

Pe timpul acțiunii s-a urmărit:
dezvoltarea capacităţii de reacţie, prin antrenarea structurilor implicate în exerciţii de intervenţie pentru restabilirea ordinii și siguranței publice;
verificarea viabilităţii documentelor de conducere și cooperare;
perfecţionarea standardelor şi procedurilor operaţionale de acţiune;
testarea capacităţii de intervenţie a structurilor implicate;
verificarea disponibilităţii, funcţionării, eficienţei şi compatibilităţii mijloacelor tehnice de comunicaţii şi a mijloacelor logistice din dotare stabilite pentru îndeplinirea misiunilor;
creşterea capacităţii operaţionale a structurilor;
stabilirea unui mod unitar de acțiune și exersarea cooperării între elementele de dispozitiv, precum şi aplicarea procedurilor comune existente la nivelul Jandarmeriei Române în domeniile de competenţă.

La exerciţiu au participat şi efective ale Poliţiei Locale şi ale S.V.S.U. (Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă)
Odată cu începerea sezonului competiţional, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistriţa-Năsăud le mulțumește suporterilor pentru modul civilizat în care și-au susținut echipa favorită pe timpul partidelor disputate pe parcursul sezonului trecut, dând dovadă de fair-play la toate manifestările de acest gen.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Tibi Useriu se pregateste pentru Tor des Geants

Ultramaratonistul Tibi Ușeriu va participa la Tor des Geants (Turul Giganților), una dintre cele mai solicitante curse din Europa care

Close