Daniel Suciu: nu este o executie este o decizie pentru a imbunatati actul de guvernare

Deputatul Daniel Suciu a declarat intr-o conferinta de presa ca situaţia în care se află Partidul Social Democrat, dar şi guvernarea este una complicată însă va respecta deciziile unor foruri statutare, adoptate în unanimitate.

“Sunt două decizii în unanimitate, iar eu, parlamentar al PSD am de gând să respect aceste decizii”, a declarat social democratul Daniel Suciu care a adaugat ca “nu ne ascundem, ne asumăm şi cele bune ale guvernării şi neîmplinirile.

Am vorbit cu colegii noştri primari, cu colegii de partid, înainte de toate suntem social-democraţi. Oricât de dureroasă ar fi această deciziei, o vom lua. Mai important decât orice este să punem în practică un document oficial votat de Parlament şi obligatoriu pentru Guvern, adică programul de guvernare”, a explicat deputatul Suciu care a adaugat ca nu este o executie politica ci o decizie care a trebuit să fie luată de PSD şi de ALDE, pentru a îmbunătăţi actul de guvernare”.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Ioan Denes: nerealizările nu trebuie ascunse sub preş

Senatorul social-democrat Ioan Deneş a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că va respecta deciziile forului de conducere al...

Close