Comisarii Garzii de Mediu Bistrita-Nasaud – protest spontan prin intreruperea temporara a programului de lucru

Angajaţii Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, 12 persoane, si-au întrerupt activitatea astazi pentru 3 ore, potrivit comisarului şef Gabriel Petraş.

Revendicările acestota vizează condiții de muncă mai bune și alinirea salariilor angajaților Gărzii Naționale de Mediu la nivelul salariilor colegilor din instituțiile cu atribuții similare, adică de control.

“Din cauza acțiunii spontane de protest din data de 14 martie 2017, prin care comisarii Gărzii Naționale de Mediu au întrerupt programul de lucru pentru 2 ore, la nivel național și în urma căreia reprezentanții Guvernului nu au răspuns solicitărilor noastre de a purta un dialog care să soluționeze problemele cu care se confruntă în desfășurarea activității angajații din sistemul de mediu, astăzi, 21 martie 2017, începând cu ora 10.00, colegii din întreaga țară au decis să-și manifeste spontan nemulțumirea prin pichetarea Ministerului Mediului și a instituțiilor de mediu la nivel județean”, precizează, printr-un comunicat de presă Valentin Neagoi, preşedintele Sindicatului Național al Gărzii de Mediu.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Tibi Useriu ajunge la Cluj Napoca miercuri spre joi noaptea

Bistriteanul Tibi Useriu a primit binemeritatul trofeu castigat in maratonul Arctic Ultra 6633. Membrii Asociatiei Tasuleasa Social scriu pe pagina...

Close