Campania ATENȚIE LA MOTOCICLIȘTI, ediția a V-a

Peste 300 de motocicliști vor participa la Campania privind prevenirea incidentelor rutiere, ajunsă la cea de a V-a ediție, care s se dorește a fi, pe de o parte, un mesaj de atenționare cu privire la prezența și vulnerabilitatea motocicliștilor în trafic și, pe de altă parte, o modalitate de responsabilizare a tuturor persoanelor implicate direct și indirect în aceste activități – șoferi, motocicliști, pietoni(…)

Read more

Premii de peste 5.000 euro la Concursul Internațional Jazz in the Park 2017 și șansa de a deschide ediția festivalului din 2018

Trupele care interpretează muzică jazz se pot înscrie de astăzi, 27 martie, la Concursul Internațional Jazz in the Park, care va avea loc la Cluj în perioada 27-29 iunie 2017. Competiția își propune să identifice și să promoveze formațiile care abordează acest stil muzical, să premieze cele mai promițătoare trupe, să le promoveze la nivel național și să le ofere ocazia să cânte în fața(…)

Read more

Ambasadorul Regatului Danemarcei, în vizită la Consiliul Judeţean Cluj

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat, a primit joi, 23 martie 2017, vizita Excelenţei Sale, domnul Karsten Vagn Nielsen, Ambasador al Regatului Danemarcei în România. Cu ocazia vizitei la sediul forului administrativ clujean, Excelența Sa a fost însoţit de către șeful departamentului comercial al Ambasadei, domnul Răzvan Stroe. Întâlnirea a oferit vicepreședintelui Consiliului Județean oportunitatea de a evidenţia potenţialul economic şi investiţional al judeţului(…)

Read more

Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României, în vizită de lucru la Consiliul Judeţean Cluj

Joi, 23 martie 2017, Consiliul Judeţean Cluj a primit vizita Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României. Cu acest prilej, la sediul forului administrativ judeţean a fost organizată o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanţi ai administraţiei publice din judeţ, oameni de afaceri şi reprezentanţi ai mediului universitar clujean. În cadrul întâlnirii au fost abordate o serie de aspecte referitoare la întâlnirile oficiale(…)

Read more

Singurul spital de recuperare din Transilvania a obținut acreditarea cu un punctaj record

Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, unitate sanitară care funcționează în subordinea Consiliului Județean Cluj, a obținut din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate certificatul de acreditare. Documentul atestă faptul că entitatea medicală îndeplinește standardele de acordare a îngrijirilor medicale, astfel încât să satisfacă atât așteptările pacienților cât și cerințele specifice sistemului de sănătate. Astfel, conform Ordinului Ministrului Sănătății, Spitalul Clinic de Recuperare(…)

Read more

Locuri pentru tinerii care vor sa devina pompieri

Şanse pentru tinerii care doresc să devină pompieri. Instituţiile de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale desfăşoară recrutări pentru concursurile de admitere. Astfel, pentru sesiunea de admitere în instituţiile de învăţământ de profil în anul şcolar/universitar 2017-2018, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență i-au fost aprobate în vederea scoaterii la concurs mai multe locuri. La Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei(…)

Read more

Gazonul de pe Cluj Arena se prezintă în condiții excelente pentru meciul cu Danemarca

Cu doar patru zile rămase până la disputarea meciului reprezentativelor de fotbal ale României și Danemarcei, Consiliul Județean Cluj menține ritmul intens al operațiunilor efectuate pe Cluj Arena în vederea asigurării unui gazon de cea mai bună calitate.               În acest scop, în perioada care a mai rămas până la meci se efectuează irigarea zilnică a gazonului, tunderea și trasarea terenului, precum și administrarea unui fertilizant(…)

Read more

Echipamente ultraperformante pentru testarea hipoacuziei la copii

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate medicală aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, pune la dispoziția clujenilor un echipament ultraperformant recent achiziționat, menit să testeze hipoacuzia la nou născuți, sugari și copii mici. Achiziția aparaturii, deja puse în slujba pacienților în cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului de Boli Infecțioase, situat pe str. Moților, nr. 19, din Cluj-Napoca, a fost finanțată în totalitate din bugetul Consiliului(…)

Read more

Au fost reluate lucrările de modernizare a drumului județean DJ 161H Suatu

În contextul condițiilor meteo mai mult decât favorabile din ultima perioadă, drumurilor județene pe care Consiliul Județean Cluj a reluat deja lucrările de reabilitare și modernizare li s-a adăugat și drumul județean DJ 161H Suatu. Astfel, în aceste zile se execută lucrări de ridicare la nivel a capacelor de canalizare în urma asfaltării unui tronson de drum în lungime de 4 kilometri, de la kilometrul(…)

Read more

Campanie de mobilizare civică pentru ecologizarea şi înfrumuseţarea localităţilor

Instituţia Prefectului Cluj a lansat campania de mobilizare civică penru ecologizarea şi înfrumuseţarea localităţilor. Campania vizează implicarea cetăţenilor în acţiuni de colectare a deşeurilor bio-degradabile, curăţare a străzilor, albiilor de râu şi coastelor montane, cosmetizare a arborilor, dar şi plantat puieţi, arbuşti ornamentali şi flori. „La fiecare început de primăvară, trebuie să redăm naturii strălucirea pe care o merită, prin participarea noastră, a tuturor, la(…)

Read more

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare