Bărbați reținuți pentru 24 de ore în Câmpia Turzii (video)

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au dispus reținerea a doi bărbați implicați într-o altercație produsă într-un local public din Câmpia Turzii, context în care ar fi agresat agenții de pază ai localului.

De asemenea, unul dintre cei doi ar fi utilizat, fără drept, un pistol cu gaze.

La data de 15 noiembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au reținut, pentru 24 de ore, două persoane bănuite de comiterea unor fapte cu violență.

În fapt, la data de 12 noiembrie, în jurul orei 23:30, cei doi, în vârstă de 34 și 41 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce se aflau într-un local public, în urma unor neînțelegeri ar fi agresat agenții de pază ai localului. De asemenea, unul dintre aceștia ar fi utilizat un pistol cu gaze, pe care îl deținea fără autorizație.

Ieri, 15 noiembrie, în baza mandatului de percheziție emis de către Judecătoria Turda, polițiștii de investigații criminale au efectuat o percheziție la locuința unuia dintre cei implicați.

Cei în cauză au fost conduși la sediul unității de poliție, iar în urma audierilor s-a dispus reținerea pentru 24 de ore.

La acțiune au participat și polițiști de acțiuni speciale și criminaliști.

În cursul zilei de azi urmează ca cei doi să fie prezentați instanței pentru dispunerea altor măsuri preventive.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violenţe, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă neletală, fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute de Codul penal.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Seara romaneasca la Pensiunea Haiducilor!

LUMINITA PUSCAS , ALINA ANISIE , CIPRIAN DE LA BISTRITA !!! Formatie LIVE 100 % !!! VINERI 18 NOIEMBRIE 2016

Close