Astazi vor fi afișate rezultatele repartizării computerizate pentru absolventii de clasa a-VIII-a

La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud au fost repartizaţi 1762 elevi pe cele 1960 locuri disponibile in licee în funcție de una dintre opţiunile exprimate.

Ponderea elevilor repatizaţi în judeţul nostru este de 99,4%. La nivelul judeţului au mai rămas libere 198 locuri.

Şapte elevi nu au putut fi repartizaţi deoarece nu au completat suficiente opţiuni ei vor intra în a doua etapă a repartizării, programată în data de 8 septembrie.

Alături de acestia la repartizare vor participa si absolvenții clasei a VIII-a care nu au participat în această etapă, care nu s-au înscris sau care nu au avut situația școlară încheiată înainte de această etapă.

Astazi vor fi afișate rezultatele repartizării computerizate atât în unitățile de învățământ gimnazial absolvite de candidați, cât și în cele de învățământ liceal în care aceștia au fost distribuiți. În perioada 13 – 17 iulie vor fi depuse dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care elevii au fost admiși.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Absolvenţii promotia 2017, sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele A.J.O.F.M. Bistriţa – Năsăud

Începând cu finele lunii mai 2017, absolvenţii învăţământului liceal sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea

Close