Astăzi încep Serbările Bistriței Medievale 2017

De câteva zile, pietonalul din Centrul Istoric al Bistriței a început a prinde “culoarea” specifică festivalului medieval.

Au reapărut cele două scene, au reapărut steagurile și decorurile medievale, iar de vineri, 23 iunie încep să apară și cavalerii, domnițele și celelalte personaje specifice acestui festival! Vă recomandăm câteva dintre momentele speciale din programul Serbărilor Bistriței Medievale 2017.

Ediția din acest an a festivalului este pusă sub semnul “ocrotitorului” Cetății Bistriței, Sfântul Nicolae, care va fi invocat de locuitorii burgului pentru a apăra cetatea de necazurile atât de numeroase care îi pândeau la tot pasul pe oamenii acelor vremuri. Iar cei care vor avea un cuvânt hotărâtor în alegerea acestui sfânt ca ocrotitor vor fi…copiii, prin vocile cărora vor vorbi, cine altcineva decât …îngerii! Momentul se va desfășura imediat după Parada Medievală, care va străbate centrul istoric al orașului sâmbătă, începând cu ora 18.00.

Cavalerii de la Paladinii de Terra Medies și Străjerii Cetății Bistrița se vor întrece, sâmbătă și duminică într-un turnir de lupte full-contact, gen de luptă în care înfruntarea este totală, fără menajamente. Cine va fi câștigătorul acestei întreceri vom ști abia duminică după-amiază când, abia terminată lupta din turnir, va începe o alta: bătălia cu pungi cu apă, devenită tradițională și la care pot participa și spectatorii. În anii trecuți nu puțini au fost copiii veniți de acasă cu …muniția de apă, care s-au alăturat oștenilor bistrițeni pentru apărarea cetății în fața barbarilor!

Salutăm revenirea în Cetatea Bistriței a Cavalerului Emil Hartmann, Domn liber de Transilvania!

Ediția din acest an a festivalului medieval readuce în program concursul de măiestrie “Arcașul Ținutului Nösnerland”, care se va desfășura la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud începând cu ora 10.00. Vor participa arcași profesioniști din mai multe cetăți ale Transilvaniei.

Concertele muzicale din acest an vor fi susținute de formațiile Strella Do Dia (din Portugalia), Ad Hoc, 2 Fire, 2 Paie (București) și New Proscenium. Cu evoluții atât pe scena mare, cât și pe scena mică de pe Pietonal, menestrelii din Portugalia vor susține un miniconcert și în încheierea concursului arcașilor, de la Muzeul Județean. Muzicieni non-conformiști, membrii trupei AD-Hoc revin în acest an la Bistrița cu și mai multe și mai fierbinți cantece medievale, interpretate în stil propriu, cu multă vervă și bogăție de sunete. „2 Fire 2 Paie” este un proiect acustic relativ nou, în care muzicienii Sergiu Corbu Boldor și Igor Antoniuc se apropie de rădăcinile muzicii tradiționale românești. În fine, târgmureșenii de la New Proscenium, “menestrelii veacului XXI” la Serbările Bistriței Medievale 2017, propun publicului, în special tinerilor, un concert exploziv cu muzica NIGHTWISH.

Nu va lipsi animația cu foc: trupa bistrițeană SiriuS va evolua vineri seara, la scena mică, iar medieșenii de la Fire Dream vor încheia festivalul medieval cu evoluția lor duminică seara. Mereu întinerită cu domnițe frumoase, trupa Alinei Taloș “NOSA” va încânta cu dansuri medievale spectatorii ieșiti în miezul Cetății Bistriței.

Copiii vor avea parte de poveștile Teatrului de păpuși “Alexandru Misiuga” al Centrului Cultural Municipal Bistrița, dar scena mică va găzdui și câteva reprezentații ale membrilor Teatrului “Peter Pann” din Câmpina.

Târgul Medieval aduce la Bistriţa meşteri artizani din toată ţara cu o ofertă extrem de diversă, iar majoritatea dintre ei sunt invitaţi speciali ai Serbărilor Bistriţei Medievale şi se află aici doar cu acest prilej.

Serbările Bistriţei Medievale 2017 sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi Asociaţia Culturală Bistriţa Medievală, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistriţa şi al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, prin Complexul Muzeal Judeţean.

Sponsor principal – SUPERCOM. Sponsori: Record Bistrița, Betty Ice, MIS Grup Lunca Ilvei, Hotel Codrișor, Pombis, Pizzeria Tonight, Izvorul Minunilor, Salonul Cârlionţ, Matrix Saloon.

Parteneri media: Bistriţa Culturală, Agerpres, Radio România Cluj, TV Bistriţa, AS TV, Radio Someş, Radio Transilvania, Bistriţeanul.ro, Mesagerul de Bistriţa-Năsăud, ProPolitica, Zile şi Nopţi, Răsunetul, Bistriţa News, Calendar evenimente, Gazeta de Bistriţa, e-Zine.

Mai multe informaţii pe site-ul www.bistritamedievala.ro Secvente de la ediția 2016 a festivalului se pot vedea aici: https://www.youtube.com/watch?v=sYr9zEr9N14

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

Zilele orasului Beclean, editia a XV-a, 30 iunie, 1, 2 iulie 2017 (PROGRAM COMPLET)

Vineri 30 iunie 11.00 Deschiderea oficială. Amplasament: Primăria oraşului Beclean 12.00 – 18.00 Activităţi şi acţiuni cu delegaţia oficială poloneză din...

Close