Andreea Tetean revine acasa si va joaca la CSM Bistrita

Coordonatorul de joc Andreea Tetean se întoarce acasă. Bistriţeanca revine după o perioadă lungă petrecută la „U” Cluj initial formandu-se ca sportiva la LPS Bistriţa.

Andreea Tetean a declarat în momentul semnării contractului: ”La Bistriţa am pus prima dată mâna pe o minge de handbal şi am trăit primele emoţii pe un teren de handbal. Am făcut performanţă la nivel de junioare şi mereu mi-am imaginat cum ar fi să joc şi la un nivel mai înalt în faţa propriilor suporteri, a familiei şi a prietenilor. Am făcut această alegere cu sufletul şi mă bucur că mă întorc acasă. Cunosc o mare parte din viitoarele colege, cât şi colectivul tehnic, cu care îmi doresc să reuşim multe lucruri frumoase. Sper să fiu sănătoasă şi să îmi aduc cât mai mult contribuția pentru a reuşi tot ceea ce ne propunem!”.

CSM Bistrița a mai achiziționat pentru sezonul viitor alte cinci jucătoare: extrema stângă Nicoleta Dincă de la Corona Brașov, extrema stângă Alexandra Orșivschi de la Dunărea Brăila, interul dreapta Almudena Rodriguez din Spania, pivotul Roxana Cârjan, revenită în țară după o experiență poloneză, și portarul Viorica Țăgean.

Transport marfa in Cluj – Transport mobila Cluj si mutari mobila Cluj – Ceasuri barbatesti – Ceasuri dama – Ochelari de soare

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE ȘI MUZICĂ – “Poezia e la Bistrita” (PROGRAM COMPLET)

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE ȘI MUZICĂ- poezia e la bistrița - (ediția a IX-a, 6-9 iulie, 2017) Organizatori: Centrul Județean...

Close